Integritatea sexuală reprezintă principiul pe care se bazează o seamă de programe de educație  sexuală de la nivel internațional, vizând întreaga persoană prin includerea aspectelor:  fiziologice, emoționale, intelectuale, sociale și spirituale ale vieții în cadrul discuției despre  sexualitate. Privită dintr-un alt unghi, se poate afirma că integritatea sexuală presupune  exprimarea și trăirea sexualității într-o manieră comprehensivă, care să aducă persoanei doar  beneficiile necesare fiecărei etape de dezvoltare la care aceasta se regăsește. Astfel o educație  sexuală bazată pe integritate sexuală realizată în perioada copilăriei va avea ca efect protejarea  copilului, în etapa adolescenței va genera îndrumare iar la maturitate se va concretiza în încununarea eforturilor anterioare ajutând tânărul să se bucure de beneficiile sexualității (The  LOVE Approach Training Manual, 2011).

Conform explicației oferite de Dicționarul Explicativ al Limbii Române, substantivul  integritate numește însușirea de a fi integru, de a rămâne intact, cinstea, probitatea, incoruptibilitatea, deplinătate (dexonline/integritate, 2021). Astfel, devine mai clar faptul că  integritatea sexuală vizează nu doar efectele pe care activitatea sexuală le are asupra fizicului  nostru, ci și asupra ceea ce suntem fiecare dintre noi ca femei sau bărbați în întregimea ființei  noastre. Acest concept descrie pe lângă implicațiile în plan fizic și felul în care ne implicăm în  activitatea sexuală din punct de vedere emoțional, intelectual, social și spiritual.  

Simpla educație pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu transmitere sexuală și a  sarcinilor nedorite nu este de ajuns pentru creșterea stimei de sine scăzute a multor adolescenți,  care în majoritatea cazurilor este factorul generator de comportamente sexuale riscante pentru  dezvoltarea armonioasă a tinerilor (Casa Corpului Didactic Iași, 2014). În același timp, cele  mai comune infecțiile cu transmitere sexuală în rândul adolescenților cum ar fi infecția cu  Virusul Papiloma Uman (HPV) pot fi foarte puțin prevenite prin intermediul prezervativului  (metoda contraceptivă recomandată în general și pentru protecția împotriva infecțiilor cu  transmitere sexuală – ITS) (National Institutes of Health (NIH), 2000). De asemenea, un studiu  realizat în SUA arată că, în medie, jumătate din numărul noilor indivizi infectați cu boli cu  transmitere sexuală sunt tineri cu vârste între 15-24 de ani care în general sunt asimptomatici. 

În aproximativ doi ani de la debutul vieții intime, aproximativ jumătate dintre adolescentele  active sexual pot suferi cel puțin una dintre cele mai comune ITS. Studiul precizează că aceste  adolescente au de cele mai multe ori mai puțin de 15 ani (Brooks, 2009). În aceste condiții,  programele de educație pentru integritate sexuală reprezintă alternative demne de luat în calcul.  

Pe de altă parte promovarea excesivă a conceptului de abstinență, fără o motivare superioară nu oferă tinerilor o perspectivă foarte cuprinzătoare dincolo de insistarea pe  abținerea de la relații sexuale propriu-zise și de a induce ideea unei așteptări pasive (deloc  atrăgătoare pentru un adolescent înzestrat în mod firesc cu dorința de a experimenta). În același  timp, multe persoane înțeleg că abstinența până la căsătorie se constituie doar din evitarea  relațiilor sexuale care presupun penetrarea, iar orice alte activități sexuale fiind acceptate de  acest concept (Heartbeat International, Inc., 2011). Pe lângă aceste aspecte, în multe rânduri  discursurile extreme care susțin abstinența sexuală ajung să excludă din discuție sau chiar să  atribuie o imagine negativă tinerilor care sunt activi sexual și prin urmare să creeze o  îndepărtare a acestora fără să îi ajute în final în mod concret cu nimic (Faludi C. , 2013).  

Faptul că există o nevoie acută de programe educative pentru sănătatea sexual reproductivă a tinerilor din România este un aspect care în ultimii ani a devenit tot mai discutat  și acceptat la o scară tot mai largă. Importanța existenței unor astfel de programe nu se justifică  doar prin nevoia acută care există în țara noastră ci și prin faptul că ele reprezintă un drept al  copiilor și tinerilor de a avea acces la astfel de informații precum și la servicii de consiliere  pentru situațiile critice în care aceștia pot ajunge. 

Cu toate acestea ceea ce trebuie să ne preocupe într-o măsură mai mare sunt  următoarele aspecte: care informații cuprinse în aceste programe contribuie în mod real la  bunăstarea generală a vieții tinerilor, care este gradul de profesionalism al celor care  interacționează cu tinerii, și nu în ultimul rând, în ce măsură sunt aceste programe sunt adaptate la problemele reale cu care se confruntă tinerii. Tocmai în acest punct al discuției trebuie adusă  procedura de evaluare periodică care ar trebui să reprezinte un proces obligatoriu pentru  testarea siguranței, eficienței și rezultatelor acestor programe precum și pentru dezvoltarea lor.